Inefabilu’

În intervalul în care nu am mai postat, am alocat destul de mult timp şi lecturii. Şi aceleia de bloguri. În special pe http://voxpublica.realitatea.net/şi pe http://pandoras.realitatea.net/.  Şi am avut ocazia să citesc multe postări interesante, am avut şi surprize, atât plăcute, cât şi neplăcute. Nu o să fac acum o sinteză. Unele nici nu merită. M-am minunat suficient când am citit. Plus că în anumite cazuri am constatat că blogul nu e chiar moft, ci de-a dreptul modalitate de exbiţionare şi de a vărsa venin. Oamenii ăia nu ştiu ce e ăla pamflet. De aceea nici nu vreau să dau link către asemenea aşa-zise bloguri. Şi nu are rost să maculăm frumuseţe de lună dedicată sexului frumos cu mostre de suficienţă a unora…

În schimb, tocmai pentru că e luna aceasta,  aş face câteva consideraţii despre disponibilitatea pe care o au bărbaţii de a scrie despre femeile din viaţa lor pe bloguri şi, bineînţeles femeile despre bărbaţii din viaţa lor. Asta dincolo de asumarea distincţiei clare dintre comunicarea publică şi viaţa personală pusă pe tapetul blogului. Am scris la începuturi despre d-astea…

Femeile valorifică foarte mult autoreferenţialitatea şi scriu foarte dezinvolt despre experienţe personale în relaţiile de dragoste. Ele scriu despre  „foşti” cu o oarecare superioritate şi evocă întâmplări care le confirmă lor, dar şi cititorilor, că e potrivit ca ăia să fie consideraţi foştii. Despre cei din prezent se constată două atitudini în felul de a scrie. Există situaţii în care mi se pare că autoarele confundă blogosfera cu o petrecere în pijamale…şi dau amănunte şi se confesează, menţionând gesturi şi întâmplări care nouă ne par minore…dar lor… Pentru a doua atitudine femeile sunt sincer de admirat. Ele sunt capabile să scrie şi nepătimaş, dar în acelaşi timp pasional, să le facă declaraţii de dragoste jumătăţilor de la momentul respectiv, prin formulări remarcabile în postări pe internet. Acţionează sincer şi se exprimă natural, chiar surprinzând  pe acei fericiţi aleşi cu  mărturisiri ale sentimentelor pe care le nutresc. Aşa da! Seamănă puţin cu scenariu de comedie romantică…

În ceea ce priveşte bărbaţii viitorului lor, vă daţi seama că aceştia apar numai în anumite situaţii ca proiecţii ale idealului masculin pe care şi l-ar dori întruchipat cât mai repede în preajma lor. Şi femeile sunt sincere şi expresive şi aici, arătând concreteţe şi viziune în imaginile pe care le creează.

De cealaltă parte, bărbaţii(chill…nu o să dau acum din cas(t)ă…:D) sunt mult mai reticenţi în privinţa confesiunilor privitoare la femeile din viaţa lor. Cred că e mai puţin cenzură sau precauţie şi este mai mult  ceva care ţine mai degrabă de inefabilul  iubirii care uneori te lasă speechless. Deşi or fi uneori şi reţineri determinate de teama că sunt citiţi de cine ştie cine…şi dacă se interpretează cine ştie cum…(afirm asta întrucât am primit eu însumi reacţii  la unele postări şi mă gândesc că unii aleg make-up-ul pentru blog, astfel încât să nu mai stea să se justifice în faţa iubitelor …foste…actuale…posibil viitoare…pentru ce au exprimat într-un puseu de sinceritate.) În privinţa modelului de feminitate, bărbaţii sunt clar mai generoşi în formulările lor d  pe blog. Le e mai uşor să scrie despre cea pe care şi-ar dori-o, despre cum ar trebui să fie aceasta…E amestec de dorinţă, speranţă, evitare a greşelilor trecutului, uneori fantezie…

Femeile din prezent apar sporadic. Unii scriu sincer şi frumos întâmplări amuzante sau descriu cu măsură momente de tandreţe cu aleasa inimii, dar, în general, bărbaţii – bloggeri  nu au abilitatea de a face asemenea femeilor, frumoase declaraţii  prin intermediul acestui mijloc de comunicare. Poate şi pentru că ar considera că blogul are altă adresabilitate? Să zicem…

Cât priveşte reflectarea relaţiilor de iubire din trecut în blogurile bărbaţilor…se poate observa foarte rar atitudine degajată. Cel mai adesea sunt vizibile niscaiva reminiscenţe ale unor relaţii care au avut farmecul lor sau care nu s-au finalizat în mod real. Şi apar atitudini cavalereşti de apreciere… ce se vrea oarecum neutră(teama justificărilor, nu vă spuneam eu…?!) sau priviri pline de duioşie şi nu de mânie în urmă, tentative de perspectivă detaşată şi chiar superioară,  care e mai degrabă bravare.

Este evident că  viziunea avută asupra scriiturii bărbaţilor pe bloguri este mai avizată, întrucât eu aparţin acestei categorii şi m-am putut raporta la propria-mi simţire şi gândire. Deşi…după cum afirmam anterior…multe ţin de inefabilul iubirii şi de imprevizibil. Dar ce să mai vorbim dacă e inefabil?